Salt Bank s-a înregistrat pe site-ul IRS cu Statusul FATCA Registered Deemed-Compliant Financial Institution (including a Reporting Financial Institution under a Model 1 IGA) și a primit Numărul Global Intermediar de Identificare (GIIN) 2M4Y89.99999.ȘL.642.
The Foreign Account Tax Compliance Act (denumită "Legea conformității fiscale a conturilor din strainatate") este o lege emisă de SUA, promulgată la data de 18 martie 2010 și care a intrat în vigoare la 1 Iulie 2014. In baza prevederilor Legii nr. 70/2016 privind ratificarea Acordului multilateral al autorităţilor competente pentru schimb automat de informaţii privind conturi financiare, semnat la Berlin, la 29 octombrie 2014, prevederile Acordului dintre România şi Statele Unite ale Americii pentru îmbunătăţirea conformării fiscale internaţionale şi pentru implementarea FATCA, semnat la Bucureşti la 28 mai 2015 ratificat prin Legea nr. 233/2015, , FATCA este o cerință de raportare pentru Instituțiile Financiare, care are la bază conturile deținute de contribuabilii SUA.
În baza acestei legislatii, toate instituţiile financiare din România au obligaţia identificării contribuabililor la bugetul SUA și raportării datelor de identificare și financiare ale acestora către autorităţile fiscale romane în vederea schimbului reciproc de informaţii ce urmează a fi realizat între autorităţile fiscale române și cele ale SUA. Aceste informatii obţinute de autorităţile fiscale romane se utilizează doar în scopul realizării schimbului de informaţii privind contribuabilii rezidenţi ai statelor în cauză şi pentru îmbunătăţirea conformării fiscale internaţionale, cu respectarea dispoziţiilor art.11 din Codul de Procedură Fiscală privind Secretul Fiscal.